… și, parcă mă îngrijorează treaba asta. În fine, să trecem peste. E, se făcea că ieri, undeva pe la ora 17:30 mi-am aruncat ochii la ceas și am văzut că eu încă eram la muncă… Culmea, munceam. De asta ziceam că nu s-a mai întâmplat de multă vreme, că eu, pe la ora aia eram deja la grădiniță să o iau pe cea mică. Cred că e prima oară în doi ani de zile când se întâmplă lucrul acesta… Și mă cam îngrijorează treaba asta. M-a mai prins ora 18 pe acolo dar asta se întâmpla când mai aveam câte ceva de făcut pentru mine. Sau câte un film pe care nu vroiam să-l las pentru a doua zi.
Altfel, știu, e bine să muncești, ți-o zic toți. Chiar și eu sunt demagog d-ăsta. Fraților, lovit de o cruntă sinceritate vă zic… Nimeni nu iubește munca. S-au dacă o fi vreunu, clar trebuie să meargă la un doftor să se cate… Cred că munca ne-a fost impusă de femei. Că erau vremurile alea în care eram doar vânători-culegători și era mișto. Plecai dimineața, seara, la prânz…când vroia mușchiu tău. Nici nu conta unde plecai, dacă vânai ceva, găseai o ciupearcă… plecai din peșteră. Ceva, similar cu mersul la pescuit din zilele noastre. Doar să pleci de acasă… Dar femeile au zis într-o zi, dar ce atâta vânătoare pă capul vostru, băh?! Puneț mâna pă sapă și hai să cultivăm aci lângă peșteră nește rădăcinoase, niște ștevie, ceva hasmatuchi…nu vă mai vânturați prin păduri cu zilele…Că știm noi femeile că voi mergeț mai mult la beut și la femei decât la vânătoare…
Și aia a fost, nine to five cum ar zice francezu. Cu suplimentare din când în când. Sictir, zic…
