Ieri a avut loc primul meci din Premier League. Manchester United i-a bătut greu, cu emoții, cu 1-0 pe pârliții de la Fulham iar acest lucru se traduce cu ocuparea unui meritat loc 1 pentru băietzii lu Erik Seven Hag( cel mai praf și pulbere antrenor al Diavolilor de la Ferguson încoace). La ce antrenor au ăștia de la Manchester United, fanii ar trebui să arunce cu șepcile în aer de bucurie. Că nu se mai întâlnesc cu primul loc în Premier League sezonul ăsta…
Teoretic, dacă citești presa de la noi, a fost un meci pă viață și pă moarte în care băieții au dat totul pe teren. Pe lângă celebrul noroc al antrenorului olandez ar trebui să observăm după primul meci din acest sezon și mișcarea tactică făcut de Seven Hag… Înlocuirea după doar 35 de minute a galonatului Harry Maguire. Această schimbare a atârnat mult în stabilirea rezultatului final pentru că se știe, Maguire este un fundaș cu o incredibilă poftă de gol iar Mister n-a riscat încă din prima etapă ca acesta să marcheze un gol. Asta în condițiile în care poarta proprie era mult mai aproape decât poarta celor de la Fulham. Plus de alta, Mister Dom Profesor Seven Hag a văzut cu ochiul lui de geniu că Maguire este foarte implicat, că deja avea și un galben.
În altă ordine de idei, rețeta clasică prin care Erik ten Hag și-a tot salvat locul pe banca lu Manchester United sezonul trecut, aia prin care îl băga pe teren pe McTominay să deie un gol s-ar părea că nu mai funcționează. Altfel, norocos deocamdată olandezul.. dar na, la ce plictiseală de meci au făcut ieri se pare că amintirea sezonului trecut când pe seama celor de la Mancester United s-au făcut cele mai mișto glume(cu excepția celor de la Cealsea) cred că azi a fost omul la beserică să dea ceva la vii și la morți. Asta mai ales că era cât pe ce ca Alex Iwobi să-ți înceapă norma de două goluri pe sezon fix în prima etapă, împotriva lu Manchester United.
În altă ordine de idei, dacă ești fan Manchester United, până mai pe seară te poți bucura liniștit că favoriții tăi sunt pe loc de Champions League. Și nu doar atât, sunt și pe primul loc în Premier League. Că uite, clasamentul nu minte :))