Măcar am făcut profit…

Anul trecut v-am tot scris lună de lună despre activitatea mea pe Bursă. Nu erau articole complicate, doar punctam faptul că lunar am investit o sumă de bani și vă ofeream posibilitatea să urmăriți alături de mine evoluția portofoliului. Încă nu am publicat articolul final dar, așa cum v-am zis cândva prin noiembrie, mi-am dublat valoarea portofoliului. Și m-am ținut în continuare de treabă, am investit în fiecare lună și am de gând să fac același lucru în continuare. Doar că…

Luna asta, în loc să cumpăr, am vândut. Nu aveam așa inteție, că eu vreau doar să acumulez pentru încă vreo 12 ani dar na, se mai întâmplă când nu ești atent. Mai exact, să înțelegeți cum s-a ajuns la această situație, trebuie să vă povestesc.

Eu investesc la bursă prin Estinvest. Nu e cel mai tare broker de pe BVB dar i-am ales pentru că la momentul în care mi-am făcut eu cont de tranzacționare, pentru un începător pe bursă aveau cele mai bune condiții. Adică nu cereau cum o făceau cei de la Tradeville o depunere inițială de 10.000 lei, nu aveau comision de administrare cum aveau cei de la Goldring parcă. Dar nici platforma lor de tranzacționare, Esttrade nu era cea mai wow… Era simplă, fără să ofere statistici și alte rapoarte. Basic, așa… În fine, cu timpul m-am obișnuit cu platforma și nu aveam nevoie de rapoarte și alte nebunii. Anul trecut, pe cei de la Estinvest i-au prins timpurile din urmă și au suspendat tranzacționarea pe platforma lor pentru că vor să o actualizeze, să o aducă în vremurile noastre. Așa că, până ce noua platformă va fi gata, cumpăr acțiuni prin ArenaXT. Și asta e mai dubioasă, că nu e pentru telefon, e pentru desktop. Merge și pe telefon dar trebuie multă atenție…Și eu nu am acordat această atenție ieri când am vrut să cumpăr niște acțiuni OMV Petrom. Și în loc să bifez ordin de cumpărare, am bifat de vânzare. V-am zis, e complicat pe telefon, că nu ai vizibilitate maximă…și uite cum s-a executat ordinul instant. Noroc că am vândut în câștig măcar…

În altă ordine de idei, azi trebuie să cumpăr ceva interesant care să-mi compenseze cumva, pierdere de la vânzarea de ieri. Că degeaba am zis eu că am vândut cu profit, pe termen lung e pierdere. Deci, aveți grijî când plasați ordine pe bursă…

6 comentarii la „Măcar am făcut profit…”

    • Forex e lucrul lucrul ala de care trebuie sa te feresti toata veata… Intr-un fel, forex-ul e ca alba neagra cand te-au mirosit si ceilalti dealeri ca ai bani 🙂

      Răspunde

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la e-redoo.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura