Luna august pe bursă

Pentru a compensa cumva faptul că în anumite luni luni am investit pe bursă mai puțin decât mi-am propus, în luna august am investit 1500 lei. Clar, pentru că până acum m-am ținut de planul de investiții pe care mi l-am propus la începutul anului, sunt în cărți, am o medie lunară de minim 1000 lei investiți în acțiuni pe bursa de la București. Cum perioada de timp în care vreau să investesc în acest portofoliu este una destul de mare, mai am de investit încă 12 ani și 4 luni, pentru mine este important să cresc valoarea portofoliului, nu musai să am lumânări pe acțiuni, că nu vreau să vând pentru a marca profitul… În condițiile astea, la finalul lunii august, în ultima zi de tranzacționare, valoarea portofoliului era de 39.554 lei.

Teoretic, luna asta am pierdut ceva bani pe bursă. Pentru că am început luna cu o valoare a portofoliului de 38.776 lei, dacă scad din ce a fost la final, cu toți ăia 1500 lei investiți în august, diferența este de 778 lei. Aici au fost corecțiile după ce au rămas bani în piață după listarea H2O. Lumea a cumpărat și alte acțiuni, prețurile au crescut, apoi a urmat corecția. Nu e musai un lucru rău, faptul că există constanță în investiții, că investesc în fiecare lună, că fac un fel de DCA, ar trebui să fie bine.

Mă tot gândesc, mă rog, visez că la sfârșitul anului valoarea portofoliului să fie de 10.000 euro…dar asta ar însemna să mai vin cu bani de acasă sau să renunț la portofoliul de pe extern. În principiu nu o să fac treaba asta, voi încerca să mă țin de planul investițional pe care mi l-am stabilit și, eventual, să mă organizez o idee mai bine și să cresc ușor ușor valoarea investițiilor lunare.

3 comentarii la „Luna august pe bursă”

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la e-redoo.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura