Știu că lumea e plină de abonamente. Avem și noi vreo câteva. Cablu, telefoane, și cam atât, restul, utilități ca să zic așa. Nici măcar d-ăla fără reclame pe yt n-am iar despre abonamente pentru filme și seriale nici nu se pune problema. Poate, cândva când or mai crește fetele și vor ști să ceară așa ceva. Dar sincer, parcă aș vrea să le cresc cu alte pasiuni decât serialele și le-am mai explicat că pot face lucruri mai interesante cu banii și mai ales cu timpul cheltuit pe belit ochii în televizor. Plus că asta ar presupune și televizor nou, că ăsta nu știe cu netflix și aplicații.
Bun, că tot ziceam de în titlu că am găsit un abonament util care văd că-și merită banii, anul ăsta am plătit ceva ce sună a abonament pe un an, club family la Duolingo, aplicația aia prin care inveți limbi străine. Au și variantă gratis, fără bani dar trebuie să te mai uiți la reclame și, în aplicațiile de mobil, reclamele sunt de cacao. În general, ai reclame la tot felul de jocuri și alte aplicații și multe dintre ele au 30 secunde. Și da, devine enervant în momentul în care ești pe modul învățare. Pe lângă reclamele din aplicație mai ai și număr de vieți, procesul de învățare fiind de tip arcade și tu ești acolo să înveți nu să faci concurs de răspuns rapid.
Altfel, pe repede înainte că tot am dat banii, la pachetul ăsta, Duolingo Family ai posibilitatea să adaugi vreo 5 membri care să încerce să învețe ce limbă vrea mușchiul lor. Momentant, campionul e colega de apartament cu franceza. Pe doi e Cezara cu engleza și pe trei eu. Când am timp și nu ignor mementourile aplicației, mai iau la pilă engleza. Toate astea pentru, cred, undeva la 250 lei pe un an de zile. Un preț decent zic eu și chiar dacă nu am cunoscut încă pe nimeni care a învățat limbi străine la nivel de nativ pe duolingo, cel puțin pentru fii-mea, cumulat cu engleza făcută la școală, cu aia făcută pe bani separat, sper să iasă ceva bine. Mai ales că la capitolul ăsta al limbilor străine se pare că a moștenit-o tot pe mă-sa, având o afinitate mai mare dăcât tac-su.
Nu zic ca nu e bun, dar suna intr’un mare fel! :))))
Atât s-o fi putut…
Acum că ți-ai făcut abonament ce limbă străină aprofundezi ? 😄
Dau înainte cu engleza și m-aș apuca de portugheză. Că fiind famelie numerosă, să reușim să cerem o bere și ceva de mâncare în cât mai multe limbi.