Pentru USR zic… Dar mai e loc, că la cât de supărăcioși sunt ăstia, după alegeri se vor certa și unii dintrei ei or să-și fac un alt partiduleț… până la disiparea completă.
Altfel, apropo de alegerile astea, ieri, am fost la țară și am dus-o pe mama să voteze. Cât am așteptat afara am schimbat câteva vorbe cu un fost coleg de generală. Cum era normal am discutat despre alegeri și alte opțiuni. Și omul, foarte plastic mi-a explicat de ce USR nu are credibilitate în zona rurală.
Frate, PSD se uită la mine și mă cercetează pe toate părțile să vadă ce poate fura de pe mine… Aroganții ăia de la USR nici nu mă bagă în seamă, că-s țăran prost… Cum să-i votez?
Cam despre asta e vorba, asta e impresia lăsată de USR, d-aia scorul partidului e ăsta.
Altfel, surpriza vine de la PNL. Un scor bunicel pe fondul un damage management foarte bun. Ideea este că toți au rămas tot la mâna PSD-ului. Și va fi complicat…că, cel puțin declarativ nimeni nu ar face alianță cu ei. Că PNL tocmai au fost puși capră de PSD și nu cred că mai vor odată, că USR și-a făct încă de la înființare campanie anti-psd… Vor fi niște 4 ani interesanți.
„damage management foarte bun” pe aici se mai numeste si lipirea baronilor locali de teava si sustinerea armatele lor de dependenti de diverse privilegii, locuri de munca sau ajutoare sociale, ca abia anul asta am vazut reala dimensiune si putreziciunea mai mare ca niciodata :))
Alminteri, daca dezastru oricum o sa fie, macar eu is bucuros ca o sa fie cu pop-corn. Abia astept cum or sa se pupe preacuratii useristi pe bot cu ciumatii pesedisti si penelisti si udemeristi, ca altfel nu dau procentele alea nici cu rugaciuni! Dar daca avem noroc, din toata treaba asta poate ca in sfarsit a venit momentul ala al arderi de tot, americanii dand parca un moment de speranta ca mergem in directia aia, odata cu subitul anunt ca se retrag total de la Fondul Proprietatea.
Sanatate sa fie si Dumnezeu cu noi, ca unii urmeaza probabil sa isi dea seama in curand ca nu sunt chiar atat de ateei pe cat au crezut.. 😀
Sau așa. Dar na, oamenii au percutat spre deosebire de alții. Va fi interesant mai ales că greul or să-l simțim de jos în sus. Și eu care ziceam că-s haioase alegerile de anul ăsta… sunt burlești deadreptun :))
psd unit, psd independent.. cate voturi aruncate la gunoi practic