Teoretic, la ora la care citiți voi rândurile astea eu am reușit și am împlinit primii 45 de ani din viața asta. Jumătate din cât mi-am propus să trăiesc e gata, m-am descurcat onorabil ca să zic așa. Mai am jumătatea aia mai complicată, aia în care te prind din urmă vremurile și excesele tinereții. Da-s abițios și, cumva, voi reuși să dovedesc și următorii 45 pentru că am găsit secretul….Rămâne doar să confirm așa că în 2068 vă aștept la articolul care să vă demonstreze că nu m-am înșelat.
Cumva, tranziția de la 44 la 45 a fost nasoală, că n-am mai fost răcit de multă vreme fix în perioada în care mai adaugam un an de experiență. Dar tot răul spre bine, pot spune fără să vă mint că la 45 mă simt mai bine decât m-am simțit la 44 :)) Altfel, ca sfat de viață dacă vreți așa, nu vă mai luați prea tare în serios, nu mai luați viața în piep că oricum trece.
Altfel, dacă stau și mă uit puțin în urmă, n-au fost chiar atât de răi anii ăștia. E mare lucru să fii contemporan cu Ceaușescu, cu Regele Mihai, Iliescu, cu războiul din Golf, cu ăla din Serbia, cu ăla din Afganistan, mai nou cu ăsta din Ukraina, cu Pele și Maradona, cu Greta și cu boul de Putin și totuși să supraviețuiești. #lamulțianimie
LA MULTI ANI !
Mulțumesc!!!
La mulți ani! Anul viitor schimb și eu prefixul pe 4. Multă sănătate!
Mulțumesc!
Hai ca o sa o dam ca pe feisbuc … lamultani sanatosi! 😀
Merci, sa traiesti!!
Si eu am facut 45 anu asta… pe la inceput.
Si ma tot intrebau unii, ei, si cum e la 45? Ca la 44 dacat cu o cifra in plus.
Trece si 45, stai linistit! :)) Cu cat adaugi cifre cu atat iti dai seama ca ai mai multe chestii prin corp care dor…
LMA – ca deja tre sa folosim timpul care ne-a ramas cu folos
Mulțumesc, la mulți ani și ție!!!
Suntem pe aceeasi luna? Octombrie?
Așa se pare… Nu că am avea noi vreun merit în asta :))
Ai de mine.