Teoretic azi tocmai ce am semnat un fel gentleman’s agreement cu blogul aista. Dar se pare că universul nu doarme și mi-o dă sarcastic. Pe românește, aveam eu un plan, o provocare pe care mi-am mai aruncat-o odată și se pare că, în amintirea lenii care m-a bântuit in ultima vreme, acel Dumnezeu al leneșilor încearcă să mă oprească din gloriosul drum pe care vreau să pornesc .
Practic, lăsând la o parte gargara din primul paragraf, mă gândeam eu că ar trebui să mă activez si sa postez mai des. Cumva, azi chiar aveam chef de scris (nu ceva wow,doar aberații ca de obicei) dar surpriză: S-a bulit routerul vieții! Și cum nu e al meu, nu m-am băgat, l-am lasat pe reprezentantul firmei să se ocupe. Momentan nu s-a întâmplat nimic in afară de faptul că am alungat ideea de hotspot de pe telefon.
În schimb mi-am luat o cafea și scriu articolul ăsta pe telefon, ca freelancerul de la terasă. #veață
Te-ai ajuns, scrii de la terase.. ehe!
Eh..mai e loc, mi-ar fi plăcut să scriu de pe plajă de exemplu :)) Aia e, poate la anu.
Am avut si eu rezolutii si „intelegeri cu blogul” pana cand mi’am dat seama ca le’am incalcat pe toate si cu cat imi impuneam mai multe, cu atat eram mai contrapoductiv, ca deh, capos am fost de cand ma stiu. Asa ca, am lasat caposenia, lenea, inspiratia, timpul, evenimentele … zi’le cum vrei tu, sa dicteze directia si cadenta in care scriu si ce scriu. Sunt zile cand a o pofta nebuna de scris si scriu, chiar daca nu toate articolele ajunga sa si fie publicate. Sunt zile cand nici nu vreau sa aud si atunci nu scriu, dar nici nu postez de prin drafturi pentru ca atunci cand le recitesc si dau sa le completez, nu imi mai place nimic din ce am scris, deh, alta stare alt duh. In concluzie, e bine asa, de pe telefon cred ca am unul sau doua articole postate, in rest rar mai raspund cu vreo opinie pe la comentarii atunci cand nu am ce face, de exemplu stau in parcare sa astept muierea sa vina cu cumparaturile. 😀 In rest evit, cand ies undeva, oriunde ar fi iesitul ala, telefonul e uitat pe undeva, imi ajunge cat sunt de „conectat” acasa, ba chiar prea mult uneori.