E bună o piatră la casa omului..

Cel mai probabil știți și voi articolul acela spectaculos în care se povestește despre un poștaș care a tot adunat pietrele de pe drum și și-a placat ditamai palatul cu ele. Acu, nu mai știu, parcă era vorba despre pietrele ce-i intrau în pantof sau doar cele de care se împiedica. Nu conteză, căsoiul ăstuia era așa de spectaculos de ziceai că poștașul respectiv livra pensiile și plicurile din pură plăcere și le livra cu o roabă în care aduna pietrele. Al drequ împiedicat…

Acu, revenind la piatra mea, după cum ziceam, e bine să ai un pietroi din ăsta prin casă. Te ajută în construcții. Mă rog, o piatră te ajută, istoria a demonstrat lucrul acesta. Acu vreo doi ani, în ultima zi de vacanță în Thassos, în drum spre feribot, ne-am oprit pentru o ultimă baie pe celebra plajă de marmură. Iar la plecare, fiimea a decis să nu plece cu mâna goală….A luat ceva nisip fin de marmură, a luat câteva bucățele de marmură frumos cizelate de respirarea zeului Neptun dar l-a mai luat și pe el, pe Pietroi. Pietroi, e ăsta din poză. E, după ce a stat o vreme printr-un sac cu scoici și alți melci (pe care apropo, i-am dus înapoi la mare vara asta că nu mai aveam unde depozita atâția melci, că nu m-a dus capul să fac ca poștașul) de vreo câteva zile i-am găsit utilitate. Da, e ok să ai un pietroi prin casă. Dacă e și de marmură e și mai ok, se asortează cu tâmplăria și dă un iz de vacanță…

Dap, că tot n-am avut timp să mă ocup de reglajul unei ferestre, pietroiul ăsta de marmură ține loc de opritoare, ține și el, după posibilități, o fereastră deschisă. După ce rezolvăm problema, o să-l pun la loc de cinste pe undeva mai la îndemână…că nu se știe când e de spart o nucă, un cap…