Băh, de azi dimineață stau ca prostu și mă întreb cât de adânc să te afunzi, cât de nasoală să fie viața astfel încât la 40 și ceva de ani să-ți pui ștreangul de gât și să te spânzuri. E mult spus că omul ăsta mi-a fost prieten…am băut niște beri când eram mai tineri și mai apoi ne-am limitat la Salut! Salut! Noroc, ce mai faci… Mda, fiecare cu ale lui… Și azi vorbesc cu mama la telefon și-mi zice că tipul s-a spânzurat…
Cam asta fac…stau și mă întreb… și-mi dă cu virgulă. Că mă uit la oamenii ăștia din Ucraina ce fac pe draqu în patru să supraviețuiască și unii, recurg la ștreang. Pe bune dacă înțeleg… Că nu cred că e lașitate, mă gândesc că-ți trebuie un curaj imens să dai și ultima pagină a vieții. Fie ea una de kkt deși, nu cred că era cazul…sunt oameni ce o duc infinit mai greu. În fine, cine știe ce-o fi fost în capul lui.
Drum bun Costică, sper să-ți fie mai bine acolo unde te-ai dus…
Am pierdut si eu doi prieteni pentru ca au ales asta …. imi e foarte greu sa vorbesc .. nici macar sa inteleg nu incerc … Dumnezeu sa il ierte si odihneasca in pace … atat.