Cu noaptea-n cap…

Azi e tot despre Gheorghe. Dar nu mai e de bine, că m-a dezamăgit. Nu că n-aș fi eu matinal, că sunt și mi-e bine. Bă, dar aleg eu să fiu matinal, să mă trezesc așa, de capul meu. Nu să mă trezească mârtanul. A dreaqu mâțză, pe la 5 s-a apucat să facă ca toate animalele păduri. Inițial am ignorat-o. Mai apoi i-am tras una peste cap. Nimic. Miau, miau, miorlau….Miorlau pe mă-ta! Și m-am trezit că miorlăia Gheorghe pe la toate ușile… Și m-am gândit, mă scol eu sau scoală Gheorghe toată casa?

Și mi-am făcut o cafea și s-a pus și el la mine în brațe, că cică suntem prieteni…Băi Gheorghe, prietenii te lasă să dormi bă…că eu nu te trezesc pe tine nici când te văd că-ți faci al coișpelea somn zilnic. Bine, s-a cam relevat și motivul agitație lu Gheorghe…pe pervaz, dincolo de geam, parcă pentru a-i face în ciudă lui Gheorghe, vreo trei pisici aliniate. Cred că ar mai fi venit și altele dacă nu ieșeam la ele să le pizdesc… Pana mea, că tot se zice că după ce castrezi motanul acesta se mai liniștește, e, mai am de așteptat o săptămână până s-o întâmpla treaba asta. Că am fost ieri cu Gheorghe și l-am vaccinat, deparazitat și a zis veterinarul că după vaccin trebuie să așteptăm minim o săptămână până la castrare. Vedem cum o fi…că dacă o arde zilnic pe matineu că vin mâțele din cartier la geam să-i facă în ciudă, de unde aveam planuri mari cu el, imediat îl fac homeless… Că s-ar părea că treaba asta cum homelessi e o stare de spirit și n-ai cum să-i schimbi..

Altfel, la estimările legate de cât costă să ai o pisică, am omis costurile legate de vaccinul anti-rabic. Na, a fost la pachet cu deparazitarea dar trebuie știut că e de făcut și ăsta indiferent dacă ai pisică de rasă sau un maidanez metisat cum e Gheorghe.

Altfel, că tot ne intrăm în normal, i-am luat lu Gheorghe și vreo 20 kg de nisip pentru pisici cu lavandă. Să fie, că e căcăcios… Dar cum ziceam, să fie atent cum se comportă dimineața…că rămân cu nisipul și el o să-și murdărească ghearele în cernoziomul de pe lângă bloc. Că plm, parcă aș mai dormi și eu dimineața…

6 comentarii la „Cu noaptea-n cap…”

  1. Eu am deșteptarea de cel puțin două ori pe noapte, are motănoiul 9 ani și e castrat de la șase luni, că era precoce. S-o crezi tu că-l dai afară! Mai ales când oi vedea fetele plângând după el! Te antrenezi, te trezești, îi pui ceva să halească și te culci înapoi.

    Răspunde
  2. Sa va traiasca sanatos Gheorghe e minunaaat, e o minune!!!?❤aveti rabdare cu el,o sa va obisnuiti, asa e la inceput mai ales pana sa fie castrat,pt ca dupa va fi total schimbat veti vedea!!! a fost sa fie al vostru pt ca v-a ales!!! Eu am unul de 9 ani seamana leit cu Gheorghe, doar ca e surd, de la 4-5 dimineata ne trezeste dar asta e,ne-am obisnuit,e ca un copil pt noi!!?❤
    Mai asteptam povesti cu si despre Gheorghe!!!?

    Răspunde

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la e-redoo.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura