Cu caiacul pe gârlă..

Am un prieten pasionat de caiac, bărci și alte chestii plutitoare. Am dezbătut de câteva ori subiectul și cumva, înțeleg de ce. Omul și-a paradit genunchii și nu mai merge pe munți, nu mai exagerează cu schiurile… și s-a orientat spre alte sporturi și activități care nu îi solicită genunchii. Dar ca idee, activitatea în sine nu o prea înțeleg. Așa se face că pentru a da o șansă acestui sport, am încercat să-l aprofundez. Și tot cu virgulă mi-a dat. Prima dată m-am dat puțin cu caiacul lui prin laguna venețiană. N-am găsit ceva plăcere în activitatea asta, m-am învârtit în loc printr-o baltă…nimic wow.

Am mai băgat o fisă săptămâna trecută, m-am dus vreo doi km pe o gârlă în Bulgaria și m-am întors. Aici parcă parcă a fost o idee mai bine, am avut un traseu mai șerpuit, se mai schimba peisajul, mai sărea o broască în apă, mai o pasăre prin stufăriș. Să zicem că din multele locuri prin care ai putea să te dai cu caiacul, genul ăsta de râu, lac sau mai știu eu ce altă deltă, unde există diversitate și nu trebuie să tragi de caiacul ăla ca de cîine mort m-aș mai băga. A încercat prietenul să-mi explice cum e să te dai cu caiacul pe mare, să te lupți cu valurile, să abordezi o apă agitată… am zis că stau liniștit pe plajă și trag dintr-o bere.

În altă ordine de idei, mă gândesc că pentru a face un hobby din activitatea asta, pe lângă pasiunea pe care mă gândesc că o voi găsi dacă insist, ar mai fi nevoie de niște chestii. Și nu, nu neapărat de bani că găsești până la urmă un caiac rezonabil la preț pe undeva. E treabă de logistică…încarcă și descarcă caiacul, caută gârlă potrivită să te dai, cumpără suport pentru rablă. Și peste toate astea…unde dreaqu aș mai depozita și caiacul? Că vorbeam cu ăsta despre un caiac gonflabil și cică nu e chiar așa, că îl cari desumflat doar când mergi spre gârlă cu el…în restul timpului trebuie să îl ții umflat că altfel se alege praful de el.

Deci, aia e…nu mă apuc de caiac că e un hobby complicat. Mă limitez să mai prind unul dintre cele 4 caiace ale prietenului meu :))

4 comentarii la „Cu caiacul pe gârlă..”

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la e-redoo.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura