Când așteți să se întâmple inevitabilul

După ce s-a elucidat misterul, acum stau și mă gândesc la alții. Am trecut zilele astea cam prin ce trece parisianul în fiecare noapte. Adică, gândul ăla că tu dormi liniștit lângă nevastă în pat și pe la două, două și ceva se întâmplă o extorsiune și te trezești că-ți arde rabla. Doar că la mine nu erau implicați niște băieți cu strămoși prin DOM-TOM și alte colonii…doar mirosea inevitabilul.

Pe românește, mirosea în mașină a fire încinse, a instalație electrică ce de abia aștepta să se aprindă. Că ardea în parcare ca la Paris era o treabă dar eu am fost plecat cu ea, am bântuit prin vârf de munte și aia era tot ce-mi lipsea…o torță pă Platoul Bucegilor. Deh, rablă franțuzească, probleme electrice. Bă și mirosea și nu dibuiam de unde ar veni mirosul că nici în bord nu aveam semnale că ar fi ceva în neregulă, nici pe la motor nu se vedea nimic. Doar prin portbagaj era ceva mai pregnant mirosul de fire încinse. Și dăi și pipăie, adulmecă pe la stopuri și pe unde mai intuiam eu că ar trebui să fie ceva cabluri electrice. Nimic. Mă gândeam că s-a mai frecat un fir, că mi-a ros un șobolan ceva cabluri că am mai auzit povești, că un moș și-o babă nu se mai înțeleg că deh, s-o mai fi lărgit și baba ca să zic așa. Deja pusesem kit-ul de siguranță mai la îndemână în caz că. Subtil, așa, că nevastă-mea e mai panicardă la faze din astea și nu vroiam să-i stric vacanța.

Băbăietzi, o săptămână am trăit cu cablul lui Damocles așteptând ca totuși, rabla să se aprindă. Nașpa senzație, vă zic… În fine, ieri am mers la spălatorie cu rabla și așa s-a descoperit motivul pentru care în mașina mea puțea a cabluri încinse. Era de la ZMEURĂ frate…. Că mi-a adus cineva vreo două lădițe de zmeură săptămâna trecută și după ce s-a rezolvat cu zmeura, am pus cele două lădițe în portbagaj ca în momentul în care am timp să duc omului lădițele înapoi, să mai ducă și altora zmeură. Să treacă și ăia prin ce am trecut eu… Altfel, zmeura foarte bună da păcat de lădițele alea că prea puțeau a inevitabil.