Calificativul Putoare

Brânză bună în burduf de câine :)) Cred că toți am primit cel puțin odată caracterizarea asta. La mine a fost de mai multe ori. Bine, la mine mai era asezonat și cu calificativul putoare, gen, poate mai mult da’ e putoare. Acum recunosc, aș fi putut mai mult, aș putea mai mult dar cam așa e, sunt și am fost putoare :)) Cam așa și fii-mea cea mare, pare că e fata lu tac-su. Dar să nu ne repezim cu calificativele încă, e la început de drum și poate se mai schimbă. Da-s mândru de ea.

E, și săptămâna asta a avut loc ceva important, a fost primul test la care efectiv a primit notă. Mă rog, calificativ, că așa e la școală acum…clasa I-a primești calificativ, nu mai primești notă. Dar a fost primul ei test și a luat calificativ -Foarte Bine. E la început, încă nu realizează dacă-s importante sau nu calificativele astea dar, ca între copii, au înțeles că totuși a fost mai bine calificativul ei decât ce au luat restul. Că era tare mândră că au fost câțiva care au luat -FB, câțiva care au luat doar Bine și au fost și câțiva care au luat calificativul Insuficient. I-am explicat că nu prea contează la momentul acesta calificativele și notele, că e important să învețe și cel mai important este să rămână cu ceva după.

Și cum la noi în famelie merge pe glume și exemple, i-am explicat că ea are șanse mari să ia și calificativul Putoare. Se uita strâmb la mine, că ce calificativ e ăsta. Că Domnu i-a zis doar de Foarte bine, Bine, Insuficient. Și i-am explicat copilului cu ecsemple. Că uite tată, tu ești fata lu tac-tu, ești dășteaptă dar nu te agiți prea tare să dezvolți ce ți-a explicat domnul învățător în clasă. Pricepi repede despre ce este vorba și gata, te ocupi de pasiunile tale. Așa era și tac-tu… Și el primea frecvent calificativul Putoare când era mic :)) Și până la un punct n-a fost o problemă dar, în timp și-a dat și tac-tu seama că ar fi fost o leacă mai bine dacă era altfel. Nu se plânge tac-su, n-are regrete. dar…. poate înveți ceva și din ce-ți spune el.

Și vine copchilu a doua zi de la școală și-mi zice:

-Ha, m-ai păcălit!!!

-Cum așa tată?!

-L-am întrebat pe Domnu dacă există calificativul Putoare și mi-a zis că nu există, că l-ai inventat tu.

Cam asta ar fi cu calificativele, sper să nu ajungă la vârsta mea și să realizeze că cel ce a păcălit-o a fost Domnu și nu tac-su.

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la e-redoo.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura