Asta e menirea pisicii…

Fără a face din blogul ăsta unu de pisicar, cumva, fără voia mea că așa e cu copiii și vai de părinții ce nu ascultă de ei, v-am mai zis pe aici că era cât pe ce să transform casa în fermă de pisici. Deja, aveam două…și era prea mult. Noroc că ăla negru, mai țărănete așea, avea prostul obicei să se pișe pe unde vroia plua lui. Așa că a sfârșit prin a se întoarce la boschetăreală, să trăiască în legea lui cu toți purecii din blană. Dar se pare că-i place că altfel nu-mi explic cum după ce a trăit o vreme în lux și opulență, cu mâncare de 18 lei kilu, chit că mai miorlăie pe la ușă, s-a adaptat.

Și nu doar că s-a adaptat la viața asta de pisică tomberoneză dar face și ce ar trebui să facă o pisică. Vânează. Și o face cu succes. Mătrășește vrăbii, porumbei și mai nou, deși nu mai văzusem șobolani prin zonă, chiar și șobolani am văzut că prinde. Partea proastă e două. Una că se pare că deși eu nu mai văzusem șobolani pe lângă casă se pare că ei există. Și doi, chit că martalogul ăsta se pare că e expert în prins șobolani, văd că are obiceiul de ai lăsa morți prin grădină. Și trebuie să-i caut eu și să-i duc la tomberon…. Că nu vreți să știți cum pute un șobolan mort.

Altfel, dacă pe ăsta l-am făcut boschetar și se pare că a fost o mișcare bună, Gheorghe rămâne pisic de casă. Are și ăsta momente când parcă l-aș trimite să dea o mână de ajutor la vânat șobolani dar, pe motiv că e relativ simpatic și are ce n-a avut celălalt, bun simț adică, pe ăsta încă îl mai țin în casă. Știu, în casă nu pare să-și justifice costurile dar aia e, nu mergem întodeauna pe profit. Glumesc, fiecare pisică are un loc al ei și dacă inițial menirea ei a fost să prindă șoareci, cu astea de apartament nu prea știu ce să zic. Dar na, nu mă agit, am niște prieteni cu pisici scumpe și costuri de administrare și mai și…Dar și alea au menirea lor :))