Așa o fi viața de pensionar în România?

Legat de pensie, momentul ăla în care ar trebui să-ți tragi sufletu după o viață în care te-ai cocoșat cu munca, în România, treaba asta s-ar putea împărți în vreo trei categorii. Desigur, există și divagații pentru fiecare categorie în parte dar dacă n-ai pensie specială cu siguranță o să fie complicat.

Prima și cea mai mare masă a pensionarilor, e aia în care clasa politică trage pe tine. Ești cumva la limita mizeriei, nu-ți ajung banii, copiii sunt la treaba lor, te bucuri la suta promisă de maricel sau cine o mai fi la putere atunci. Stai și belești ochii la realitatea TV și-i înjuri pe toți, că viața e greu și nu-ți ajung banii. De la străinii care ți-au furat resursele pe care tu n-ai fost în stare să le exploatezi și până la ungurii care vor să-ți fure țara. Un singur ungur îți place.. Orban. E un fel de Dumnezeu pentru tine. Altfel, ești în mizerie, la limita sărăciei din cauza altora..

A doua e varianta aia în care ești pensionar dar ești pensionar d-ala de care ai visat tu în tinerețe. Pensionar român plecat să viziteze ce n-a apucat să viziteze când era tânăr și în putere și era ocupat. Îți cam scârțâie țurloaiele, ești pă opașa dar tot e mai bine decât să te cerți cu baba pe ce zic ăia la Realitatea. Parcă mult mai bine să transpiri în Grecia pe plajă decât să pui botul la propaganda lu Simion. Cumva, partea asta în care te bucuri de ce-ai agonisit într-o viață e mult mai atractivă pentru mine decât prima variantă. Deși ești tot pensionar, de cei din prima categorie te diferențiază câteva lucruri. Sunt alea pe care le-ai ignorat cât ai fost activ dar care te-au prins din urmă la pensie. Educația, educația financiară, beutura, lipsa de implicare, comoditatea și nu în ultimul rând ghinionul. Că da, mai ai și ghinion în viață..

A treia variantă este aia în care deși n-ai fost precum cei din prima categorie, n-ai prins nici pensie specială și nici chef (pfff…era să scriu cash) de plimbări prin lume nu prea ai tot timpul. Așa că adaptezi și încerci să-ți vezi de pensie liniștit. La categoria asta i-aș băga pe pensionarii ăia care, cumva, au o căsuță la țară, o pensie suficient de mare încât să le permită să trăiască liniștiți.

Cum ziceam, când ajungi la pensie, se pune caietul pe masă și se fac socotelile. E momentul ăla în care realizezi că ți-ai trăit veața în loc să fii un pic vizionar. Că puteai să ai puțin mai multă grijă de tine, că puteai să faci ceva în plus, că era bine dacă nu faceai una sau alta. Pe mulți pensia îi pune în cap. Mda, e mult de divagat pe aici, n-o fac că nu am experimentat senzația… Dar…

Am scris rândurile astea după ce luni, zi liberă, am experimentat ceva ce a fost aproape ca o zi de pensie. De obicei, când prindem câte un week-end d-asta prelungit, plecăm. De data asta nu, am stat pe acasă, ne pregătim de vacanță. Și ne-am trezit luni dimineața ca putorile, fiecare când a vrut. Și ne-am apucat de treabă. Eu mi-am pus o cafea și m-am dat pe laptop, nevasta și-a luat un snop de lavandă și s-a pus lângă mine și a început să împletească niște fire de lavandă. Mai dam din maini, mai schimbam o vorbă, mai sorbeam din cafea. Era liniște și pace…eram doar noi doi. Că fetele încă dormeau… Ziua a continuat idilic, am fost și am cumpărat niște vreo 20 kg de zmeură, am pus-o la congelator pentru iarnă. Cumva, a fost o zi liniștită…d-aia mă întrebam dacă așa o fi la pensie…