Am făcut birou pentru fete

Bine, le-am făcut biroul anul trecut, înainte să înceapă Cezara școala dar acum, că le-am văzut pe toate 3 aliniate la birou, mi-am zis să și scriu. Că tot n-am avut timp zilele astea. Bine, cred că nici biroul nu e gata, încă mă gândesc dacă să fac un decupaj deasupra caloriferului. Dar asta rămâne pentru momentul în care o să reușesc să fac și niște soldați pe lateralele biroului… La asta încă mă gândesc cum să fie.

Cum ziceam, dacă soția lucrează de acasă și folosește vechiul birou, eu am pus stăpânire pe o mașină de cusut, Cezara avea și ea nevoie de un birou al ei. Și a avut nevoie din plin cât a fost cu școala on line. Și cum nu mă pupam deloc cu ce era de cumpărat la capitolul birouri, l-am activat pe meșterul din mine și am făcut eu un birou. Mi-a ieșit un birou generos de 205×60…suficient pentru 3 persoane după cum se vede în poză.

M-am dus frumos cu duboanța și am cumpărat un blat de bucătărie alb de dimensiuni 205x60x2,8 de la leroy…105 lei. Apoi, am dat o fugă la ikea și am luat 4 piciore reglabile…. că doar 4 mai erau. Am mai luat încă două la o lună distanță. Erau și pe aici, chiar mai ieftine dar nu am găsit albe…și nici nu erau livrate în aceiași zi.

La final a ieșit un birou destul de mare, suficient pentru două persoane. Ca idee, la dimensiunile acestea, e nevoie de 6 picioare că lasă burtă dacă sunt folosite doar patru picioare pentru birou. În fine, oricum am ieșit mai ieftin decât dacă cumpăram un birou de 2 metri. Toată șmecheria a costat 280 lei…un pic mai mult decât un scaun.

5 comentarii la „Am făcut birou pentru fete”

  1. Si eu blatul de la bar l-am confecționat oarecum. Am luat un blat de la Leroy, din stejarni, i-am rugat sa mi-o debiteze tot acolo la nevoile mele.
    Am taiat pe lungime, în două bucăți inegale ca deschidere că am o bucată fixa și una mobilă. Am luat doua suporturi metalice rabatabile de la Brico :), am lăcuit blatul in 3 straturi. am luat un adeziv care permite lemnului sa lucreze, dar care în același timp este aderent la beton.
    De montat, n-am dat eu găurile in zidul barului… În rest am montat eu plăcile 🙂

    Răspunde
    • Așa începe…faci un bar, apoi mai faci una alta, apoi realizezi că ești tâmplar în adâncul sufletului. Asta după ce te-ai uitat la constructorii ăia din Alaska :))

      Răspunde
  2. Mă faci să-mi amintesc de perioada în care m-am hotărât să-mi construiesc singur o bibliotecă pentru câteva sute de cărți. Tata a fost și este tâmplar, așa că mai știam una-alta. Trei săptămâni mai târziu a fost gata. Am așezat cărțile. Au stat vreo jumătate de zi pe rafturi, după care s-a prăbușit biblioteca. Nu luasem în calcul și greutatea cărților…

    Răspunde

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la e-redoo.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura