Momeala

Cred că sunt pe puțin 15 ani de când n-am mai stat cu bățul în baltă. Deși este unul dintre cele mai populare hobby-uri, n-am făcut o pasiune din sportul acesta. Multă vreme, pescuitul, pentru mine era ceva similar cu făcutul de grătar. Adică nu înțelegeam pasiunea pentru așa ceva. Da, e ok un grătar,dar nu m-aș apuca de el când afară sunt 40 de grade sau când îngheață țuica în pahar. Tot așa și cu pescuitul…e ok, mergi odată, prinzi doi baboi și mergi acasă. În fine, ideea este că Vasile, acu ceva vreme a comentat că: Daca e sa fie cu rosu, prefer asta, decat sa umblu prin padure! ..Și trag concluzia că Vasile e pescar pasionat…că eu n-aș da 65 de lei pe o nălucă. (Întrebare de necunoscător:năluca CD Magnum Red Head din comentariul lui Vasile e tot un fel de vobler?) Bun, acum că s-a lămurit, hai să vă spun și o poveste de pescar frustat.

Profu meu de mate din generală era genul ăla de profesor la care dacă nu învățai de drag, o făceai de frică. Și nu că ne călca în picioare….era doar mare. Avea vreo 2 metri și era suficient să se uite la tine și să-ți trântească un Buei găgăuță… Dap, era mare, musculos și avea o mândrețe de nas coroiat. De aici și porecla de Vulturu. În fine, omu nostru, pasionat de pescuit. Bătea bălțile din zonă cu bicicleta sau cu un Oltcit. După ce am terminat eu clasa a VIII-a, Vulturu s-a tirat să-i învețe matematică pe niște copii din Tulcea, orașul natal al soției, și ea profă de fizică. În fine, că tot mi-am amintit de Dom’ Profesor, l-am căutat pe interneți și omul ține gazeta matematică la Colegiul Spiru Haret din Tulcea și, probabil că pescuiește prin zonă. Așa, scuzați paranteza, mă întorc la povestea pescarului frustrat…

La câțiva ani după ce Vulturu s-a relocat la Tulcea, într-o vară, vin eu de pe baltă cu niște roșioră și văd la poartă Oltcitul vișiniu al profului. Ne salutăm și-mi zice că are o problemă la toba de eșapament. Nu prea mai aveam eu chef de montat autogenul, că era șmecherie din aia arhaică, cu generator pe carbid nu butelii din astea moderne… dar știi cum e, Dom’ Profesor …S-a rezolvat repede că la treburile astea eram mai priceput decât eram cu matematica și cu pescuitul. În fine, am mai stat o vreme la povești, despre Deltă…că eu nu o văzusem încă, despre una despre alta și am ajuns și la pește. Și aici vede Profesorul captura mea de roșioară și zice că el, la Tulcea, ce am prins eu acolo, folosește drept momeală pentru pescuit. Bă și m-am enervat pe treaba asta…și i-am zis că până mai acum ceva vreme tot cu roșioară d-asta sfârâia tigaia și la el, că așa ceva se prindea pe bălțile de la noi. Nu-mi mai amintesc dacă l-am și înjurat dar dacă mi-am adus aminte de faza asta, posibil să da.

În fine, plecând de la năluca lui Vasile, azi am fost la pește. Nu s-a schimbat mare lucru față de acum 15-20 de ani…tot roșioară și cărășei am prins. S-au schimbat doar bețele…dacă atunci aveam niște undițe de bambus odioase și o lansetă fără mulinetă care habar nu am de cum intrasem în posesia ei, azi am pescuit cu Baracuda. Mă, nu știu dacă e mare șmecherie cu sculele astea, n-au contat deloc…eu am fost la pescuit cu fii’mea…și a fost genial. A fost o partidă de pescuit bazată pe catch and release, că nu puteam să-i arunc în tigaie pe Roșioru, Apă Limpede, Dungatu, Ochi Roșii…că i-a botezat fii’mea pe toți peștii ce i-am tras la aer. Așa cum zicea și fii’mea, e frumos la pescuit, e relaxant…drept urmare, cred că o să-mi fac curaj să mai merg la pescuit.

Mă încerca mereu gândul ăsta de fiecare dată când Mihai mai posta câte o poveste pescărească. Mereu ziceam în gând că o să mă duc pe capul lui în Mila 23…că pe Molfos nu mai calc.

PS. Merci Vasile pentru treaba asta, nu m-aș fi grăbit să merg pe baltă dacă nu era comentariul tău.