ING și alte bănci

Că tot a fost faza cu dublarea plăților la ING, după ce mi-au luat de două ori banii pe un tort sâmbătă, luni mi-au dat banii înapoi. Daca aș fi degrabă încrezătoriu în semne, am luat bani de lunea…semn bun. Bun o lulă, erau banii mei.

Așa, una peste altu sunt mulțmit de ING. Nu mă apuc acum să-i laud că nu-mi dau nimic în plus…am niște beneficii la ei pe motiv că încasez salariul prin ei și cam atât. E, mai sunt și oameni care sunt pe la alte bănci, beneficiează și ei de diverse presupun. Ideea era că, după gafa asta cu dublarea plăților de către ING, mi-am adus aminte că am citit acum ceva vreme un top al celor mai ieftine bănci din românica dpdv al comisioanelor la contul curent cu card și online banking.

Așa cum zice și Bancheru.ro, costurile sunt cele standard, fără pachete și oferte promoționale. Ca și surpriză, cel puțin pentru mine, este poziția 3 în top a celor de la Patria Bank imediat după CEC. Am putea chiar să omitem prima poziție…Alior Bank că nu cred că a auzit prea multă lume despre banca asta și am avea pe primul loc CEC și pe doi, Patria Bank. Despre CEC…i-am scos de câteva ori lu’ soacră’mea bani de la un bancomat CEC. Frate, zici că joci Super Mario, așa arată interfața lor. Patria Bank, locul 3…nu știu ce să zic despre Patria Bank…zilele trecute anunțau că au vândut o parte dintre creditele neperformante către KRUK, am văzut prin oraș că și-au luat mașini noi, în primul trimestru anunțau creștere și, cred că încă se mai judecă cu Ilie Carabulea pe Banca Carpatica pe care au preluat-o în 2016. În rest, uite tabelul cu comisioane de la bănci…

Articolul complet se poate citi aici.

 

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la e-redoo.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura