Mai sunt si zile din astea ciudate, incarcate de-o tensiune aproape palpabila. Si nu zic ca am simtit eu ca ne-o da Polonia la fotbal. Nu, nu are legatura, sau poate ca avea si putina legatura cu fotbalul si de aceeia se grabeau oamenii pe autostrada Bucuresti-Pitesti.
Vineri seara am fost la o fractiune de secunda de-a fi prins intr-un accident in lant pe autostrada. Nu stiu daca norocul, experienta, stapanirea si sangele rece au facut sa nu-mi pierd noaptea alaturi de ceilalti 10 soferi implicati in eveniment, dar am scapat. In 20 de ani si peste un milion de km, am avut un singur accident in care principalul vinovat am fost eu…o sa-l povestesc intr-o zi ca a fost haios, dar vineri, am fost cel mai aproape de-o busitura de zile mari.
Cumva, ziua de vineri anunta evenimentele…am plecat pe la ora unu din Bucuresti cu ceva treaba la Pitesti. Pe autostrada la dus, un van era in sant, la intors, trei masini implicate…o dacia papuc, ceva dubita si un autoturism. Cele mai sifonate, dacia papuc si dubita. Aproape de Bucuresti, deja aglomeratie…control la suporterii polonezi. Pe celalat sens, dintr-un tir, ceva marfa cazuse pe un logan. Ajung la birou, termin ce aveam de facut, merg la gradii si o iau pe Cezara si fuga acasa. Pe la sapte jumatate, plec sa-l iau pe frate’miu din Drumul Taberei si s-o pornim catre tara.
La iesirea din oras, aglomeratie si agitatie ca in weekend-ul ala de dinainte de Craciun. Ies pe autostrada si la primul pod, primul accident. Proaspat, trei masini implicate. Merg mai departe, lumea tot agitata si grabita. Desi aglomerat, se merge tare. Merg cu ei, dar pastrez distanta. Norocul meu ca sunt precaut si am urat dintodeauna mersul ala smecheresc la aspiratie. Prima frana am tras-o fix in momentul in care mai mult am simtit ca la cateva masini distanta ceva nu e in regula. Probabil acest lucru l-a pus in tema si pe cel din spatele meu si a redus si el putin, pentru ca mai apoi, lucrurile au luat-o razna.
Acrosaj in fata, masini fugite de pe o banda pe cealalalta, busituri si frane…In secunda aia, din instinct, am facut o multime de calcule si am luat deciziile corecte. Nu frana capac ca altfel eram si eu cu ei, tras stanga si urcat pe parapet in cazul in care nu reusesc s-o opresc, ochii in oglinzi sa-l vad pe cel din spate si franat. Aia e, am scapat, am oprit la 20 cm de ultimul implicat in accident. Acum cand revad la rece intamplarile…atentia si pastrarea distantei de siguranta face toti banii. Clar, vreau de la mos craciun o camera pentru masina…se intampla prea multe in trafic si merita imortalizate.
Reclama
Da, pastrand distanta in trafic, ai o secunda in plus, secunda in care poti actiona si de multe ori, acest lucru conteaza, te scuteste de multe neplaceri. Hai, drumuri libere si fara evenimente.
Secunda de care vorbesti e aia in care se dilata timpul si parca totul vezi cu incetinitorul … da … stiu cum este la fel cum stiu ca minim 30m intre mine si masina din fata mea este limita dintre viata si moarte uneori. Sunt si eu trecut prin multe in milioanul ala de km pe care i’am adunat tot in vreo 20 de ani de condus.
Ma bucur sincer ca esti bine si ca Dumnezeu a fost cu tine! 🙂
Merci, chiar se dilata.
Am impresia ca, cu cat conduci mai mult in Bucuresti, cu atat ti se pare mai ok sa pastrezi o distanta cat mai mica fata de cel din fata…
Mariu, in oras da, ca viteza de deplasare e mica, dar afara, cel putin eu, pastrez distanta…
Din pacate cine mai pastreaza distanta in ziua de azi, toti merg la disperare, nu pot sa inteleg de unde vine asta si ce imi place ca atunci cand tu zici ca pastrezi distanta de cel din fata, absolut corespunzatoare, in spate e unu’ la 2 m ce sigur te injura ca nu tii aproape sa poate el depasi doua odata, D-ne iarta-ma, as bate din astia cu coda de lopata non-stop, absolut gratuit!
Apropo, inainte de-a iesi din Bucuresti, la un cedeaza, frate’miu: Hai frate, forteaza-i si tu. Dupa accident, tot el…eu nu cred ca-i ratam…