De foame, mananc si un pui fript….
Zicala asta plina de intelepciune si modestie romaneasca, nu ma prea gaseste acasa.De felul meu sunt destul de fitos la capitolul mancare, daca nu-mi place cum arata,cum miroase sau ce contine, poate sa fie varful de gama al bucatarie,nu ma ating.
Cred ca stiu cand m-am pricopsit cu problema asta si am devenit „scarbos’ la capitolul culinar. Eram mai mic, cred ca aveam 12-13 ani si intr-un an, de Paste, merg pe la un unchi. Si cum era Pastele, ce crezi ca facea unchiu? Gratar.
Si cum gratarul la romani se prepara ca shaorma, adica cu detoate, pe gratarul unchiului, aranjate dupa o reteta traditionala romaneasca, sfaraiau piepti de pui,cefe de porc,mititei,costite,legume si inca ceva dubios.
Initial am crezut ca meduza aia parlita, din care curgea grasimea cum curgeau contractele cu statul pentru unii, este clasica grasime folosita la unsul gratarului.
Da de unde, bucata aia de grasime, am aflat eu mai tarziu, era un fel de baza cozii de la o oaie.Curgea grasimea din ea pe gratar si se facuse un fum, ca daca nu era Pastele, cu siguranta chemau vecinii pompierii, asa vecinii doar inghiteau in sec.
Si cum faceam noi dansul gratarului, apare si var’miu si nici una nici doua, dupa ce sufla de doua trei ori in meduza, se apuca si incepe sa molfaie din partile mai parlite. Cand am vazut cum musca din grasimea aia si incepe sa-i curga unsoare pe barbie, mi-sa facut rau, am dat la ratele imaginare din ograda, tot ce mancasem inainte de Paste, dar si ce urma sa mai mananc.
Din momentul ala, oaia pentru mine a devenit ce este vaca pentru punjabieni, adica icoana.
Acum daca tot am pomenit despre mancaruri dubioase, in poza este un meniu din Myanmar, pozat(spaer ca nu si degustat) de prietenul Serban, plecat sa se regaseasca si sa sparga niste bani prin Indochina.
Face cuiva cu ochiu’ pozitia a patra din meniu?
