
Luna asta a venit cu noi investiții pe bursă, cu dividende dar și cu închideri de poziții. La general a fost tot cu fluctuații…că la un momentdat am fost tentat să încep aceste rânduri cu tradiționalul mu*e trump, mu*e pesede. Dar mi-am dat seama că nu s-ar fi schimbat cu nimic, doar mi-aș fi făcut mai mulți nervi. Așa că am rămas la ale mele și mi-am văzut de investiții… ceea ce vă recomand și vouă.
Revenind la investițiile pe Bursa de la București, după ce luna trecută am deschis o poziție nouă pe SNN, luna aceasta am adăugat încă 16 acțiuni Nuclearelectrica în portofoliu. Momentan dețin 32 acțiuni, costul mediu per acțiune este de 67,78 lei. Pe lângă acțiunile Nuclearelectrica am mai adăugat și 25 acțiuni Aquila Part Prod. 1,54 lei per acțiune. Astea au fost achizițiile pe luna aprilie pe bursa de la București. Așa cum se vede și în link-ul de mai sus, am început această lună cu o valoare a portofoliului de 139 023 lei și o închei cu 144 048 lei. Deci, cu bune, cu rele, cu ce am mai investit eu, față de luna trecută pe bursa de la București am o creștere a valorii portofoliului de aproximati 4% față de luna anterioară.
Portofoliul acțiuni USA
Aici ar trebui să menționez că s-a ajuns la o sumă ce poate fi catalogată drept bornă. Adică, luna asta, portofoliul format din acțiuni plătitoare de dividende din SUA a trecut de 5000 $. Cum ziceam, planul ar fi să trec cu portofoliul ăsta de 15.000 $ până în 2029 când plănuiesc să fac o vacanță în Statele Unite. Pentru asta, luna aceasta am făcut o alimentare de cont cu 226$.
Înainte de a deschide lista cu dividendele încasate luna aceasta și cu companiile în care am investit, de punctat faptul că am închis VSH.us la un preț de 26,76$. A fost bine, cele câteva acțiuni erau cumpărate la 17,15$ per acțiune. Cumulat cu depoziyul lunar de 226 dolari și cu ceva mărunțiș din dividende am avut de investit în acțiuni noi o sumă de aproximativ 380$, bani pe care i-am investit în următoarele companii:
- HTG.us – 5@15,48$
- PFLT.us – 4@8,67$
- ACCO.us 4@2,98$ …Aici sunt cei 12 dolari diferență la factura telefonică pe care îi investesc lunar. Momentan, cu joaca asta am ajuns la 14 acțiuni cu un preț mediu de achiziție de 3,62$
- MO.us – 2@64,53$
- UVV.us -1@51,53$
- MDV.us -4@15,7$
Acestea au fost investițiile. Dividendele mai jos. În total am încasat dividende în valoare de 23,21 dolari de la 6 companii.
- PFLT.US – 0,37$
- OEC.US – 0,23$
- AGNC.US – 4,64$
- BEN.US – 7 $
- OBDC.US – 3,33$
- MO.US – 7,64$
Valoarea portofoliului american la finalul lunii este de 5403 dolari comparativ cu 4564 dolari la începutul lunii ceea ce s-ar traduce într-o creștere de aproximativ 18% față de luna trecută. Cu alte cuvinte, am șters și scăderea din martie și am mai crescut puțin.
- Total dividende încasate 2026 – 84,66$
- Bani depuși în contul de investiții în aprilie 2026 –226$
- Total depuneri în contul de investiții în anul 2026 – 795$
La final, așa cum s-a obișnuit, evoluția celor două etf-uri în care am început să investesc. Luna asta am depus 100 euro, bani din care am cumpărat:
- WELK.de – 2@ 17,63 euro
- FWIA.de – 8@7,36euro.
Aici nu mai complic lucrurile, notez cât cumpăr, valoarea portofoliului și cât sunt pe plus la total. Valoarea celor două etf-uri la sfârșit de aprilie este de este de 282,19 euro, cu un profit de 5,99 euro iar planul rămâne același… 100 euro investiți în fiecare lună din care voi cumpăra câte două unități WELK iar de restu FWIA.
Concluzia rămâne aceiași.. Constanța. Chiar dacă valorile investite sunt mici, dacă faci acest lucru pe o perioadă de timp suficient de lungă, șansele să ai o surpriză plăcută la final sunt foarte mari. Trebuie doar să te ții de plan și să nu visezi dublarea banilor peste noapte.

Lasă un răspuns