Atât a mai rămas din Vama Veche pe care o știam eu… În rest, bumți-bumți, mizerie și o atmosferă de bâlci prăfuit prin care niște martalogi cu fețe de recuperatori, trași în maieu să să vază mușchiu tatuat, târau după ei niște prințese botoxate cocoțate pă tocuri de 15. Ăștia săreau în ochi mai ceva ca familistu ce-și lăsase punga de semințe pă prosop la Eforie și venise să vază și famelia lui cum s-a stricat Vama…
Pe la câte un colț mai supraviețuia câte un bard ce mai dădea într-o chitară dar folk-ul ăla părea din altă lume. Era trist, nu mai avea forță să răzbată peste Sevdaliza… Nici măcar Stuful nu mai era la locul lui… Cumva, credeam că baraca aia era liantul ce mai ținea legătura cu Vama Veche aia veche… Nope, singurul lucru ce mai are legătură cu Vama Veche aia de-o știam eu a rămas câinele ăsta. Câinele Vămii.
Aș zice că s-a stricat Vama…dar nu, Vama s-a transformat. S-a transformat în ceva ce nu-mi place dar aia e, lumea se schimbă. Cine-s eu să pun frână lumii?!
Lasă un răspuns