În timp ce unii îl serbau pe Ion și alții se uitau lung la drob, eu am mai făcut un pas spre ținta aia de 3000 de dolari pe care mi-am propus să o ating la sfârșitul lunii iunie. Așa cum v-am povestit în articolul în care am scris despre strategia prin care mă joc pe bursa americanilor. La cum au pornit lucrurile pe bursă cred că se poate dacă mă țin de plan și nu mă las dus de val. În fine, pot să-i zic inspirație, pot să zic că joaca mea pe grafice a fost câștigătoare în cazul celor 14 acțiuni Aurora Innovation (98,28$). Achiziția a fost făcută pe 24 decembrie anul trecut la prețul de 7,02$/acțiune și azi, după anunțul făcut de Nvidia că urmează o colaborare pe termen lung, am făcut exit la 9,20$.
Cumva, am reușit și am profitat de vârful de preț al zilei și am marcat profitul. Aș fi putut vinde cu câția cenți mai scump dar cum v-am zis, învăț…și mi-am setat prețul de ieșire de pe această acțiune la 9,20 $. Teoretic, încă are potențial compania asta așa că voi sta cu ochii pe ea și dacă prețul se mai dă în jos posibil să mai intru pe ea o tură că se învârt într-o industrie cu potențial. Adică, se cam zbat printre altele să facă niște camioane care se conduc singure.
Așa cum se vede și mai sus, profitul a fost de 30,52 $. Drept urmare, după ce am marcat primul prfit pe bursă pe anul acesta, cei 128 dolari disponibili în cont după vânzarea celor 14 acțiuni Aurora Innovation i-am pus din nou la treabă și am cumpărat 8 acțiuni la Orion Engineered Carbons, simbol bursier OEC. Vedem cum merge, momentan am cumpărat pe scădere și încă nu am idee cât de mult va scădea această acțiune. În principiu, cam în vreo două luni o văd spre 17$…