Colectarea uleiului uzat/afacere sau investitie intr-un viitor mai curat?

Prin 2008 am avut o discutie cu o firma pentru o colaborare, intr-o incercare de-a ajunge mai aproape de domeniul pentru care, cinci ani de zile am lustruit bancile facultatii. Era vorba despre ceva pe parte de protectia mediului, mai exact, firma respectiva, avea ca obiect de activitate,colectarea deseurilor si incercau sa se axeze pe colectarea uleiului vegetal uzat, dar cum in perioada aceia activitatea aceasta era la inceput, oamenii erau foarte secretosi si nu mi-au dat toate detaliile, asa ca nu am batut palma.Oamenii mizau pe o hotarare de guvern(nr. 235/2007) care obliga agentii comerciali sa detina un contract de prestari servicii, cu o firma ce avea ca activitate colectarea uleiului uzat, dar cand venea vorba despre ce se intampla cu uleiul dupa colectare, nu mai ziceau nimic, pastrau secretul asta de parca era codurile de acces in Fort Knox si o dadeau cu protectia mediului,legi,ue.

Pe vremea aia,firma respectiva chiar incasa si bani pentru incheierea acestor contracte, indiferent de cantitatea de ulei uzat ridicata de la agentul comercial, dar intre timp, misterul uleiului uzat, a fost elucidat si acum toata lumea  stie ce se intampla cu uleiul dupa colectare: ajunge in tari ca  Germania sau Austria unde este transformat in  biodisel, combustibil folosit de masinile eco, si uneori acest ulei rezidual, doamnelor, este folosit in industria cosmetica.

Intre timp, concurenta a facut ca firmele ce se ocupa de colectarea uleiului uzat, sa ajunga la normalitate, oferind servicii gratuite colaboratorilor in schimbul uleiului uzat.

  1. Veți primi bani pentru uleiul colectat
  2. Veți primi la sediul dv., gratuit, în folosință, recipientele necesare stocării
  3. Colectarea se va face de la sediul dv., gratuit, în mod regulat, după un program prestabilit, în funcție de consumul dv.
  4. Transportul este gratuit
  5. Veți avea dovada că respectați legile de mediu în vigoare
  6. Seriozitatea și experiența bogată, în domeniu, sunt o garanție a unei colaborări fructoase pentru ambele părți.

Ca tot este de actualitate discutia despre taxa pe ambalaj si toti stim cati bani se toaca pe ‘proiecte de mediu’ ar trebuii gandit ca cei ce colecteaza ulei uzat in scopuri comerciale, fac ceva palpabil pentru mediul inconjurator, ei au tot interesul sa colecteze pe bune, fiind o sursa de venit. Pentru noi, marele castig este un mediu mai curat si mai putin poluat.

Ca sa fie treaba treaba, mai jos aveti si un filmulet care ar trebuii sa va dea de gandit si sa va convinga sa incercati sa reciclati uleiul, sa nu ajunga in marile si oceanele lumii.

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la e-redoo.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura