Dacă la ultimul Mesia n-am pus botul pentru că România nu are capacitatea financiară și umană pentru a adopta o doctrină suveranistă, eu, ca globalist s-ar putea să-i dau un vot lui Cristian Sima. Stați liniștiți, nici Cristian Sima nu e Mesia dar, măcar are capacitate și iq-ul peste tot ce ar aduna și ar pune pe taraba electorală partidele politice. Așa că puneți mâna și căutați cine e Cristian Sima.
Puteți să strâmbați din nas la faza cu falimentul bursei, cu afacerile dar totodată nu uitați să aplaudați…la faza aia le-a dat mumu la niște politicieni de mare clasă din vremea aia. E genul ăla de om la care te uiți admirativ și exclami…Frate, ce mișto m-a lucrat…Bravo!! Altfel, v-am mai zis, alegerile din ultima perioadă au avut un umor burlesc deadrepu…Dar n-ați văzut nimic până acum. Că Sima are di tăti…de la caterincă până la inteligență și încă ceva ce nu am văzut la candidații de până acum. Pragmatist. Deci, dacă îmi mai doresc ceva de la următoarele alegeri îmi doresc o dezbatere între Cristian Sima ăsta și Călin Georgescu. Ar fi ceva de neratat…dispută între suveranism și globalism.. Deci, stați cu ochii pe Cristian Sima, va fi mișto.
Altfel, dacă tot o să ajungă poporul să se întrebe cine este Cristian Sima, un răspuns așa, general despre cine este acest domn, vine de la viitorul omenirii.
Cristian Sima este un fost broker român, cunoscut pentru implicarea sa în piețele financiare, dar și pentru controversa legată de dispariția sa în 2012, însoțită de pierderi financiare semnificative pentru clienții săi. Sima a fost director general al Bursei de Mărfuri din Sibiu (Sibex) și al companiei de brokeraj WBS Holding.
Cariera
- Cristian Sima a fost o figură notabilă în lumea financiară din România, implicat în operațiuni de tranzacționare pe piețele de capital.
- De-a lungul carierei sale, el a fost recunoscut pentru cunoștințele sale în investiții financiare și strategiile de tranzacționare.
Scandalul din 2012
În 2012, Sima a dispărut timp de câteva săptămâni, după ce a raportat pierderi masive în tranzacțiile pe care le-a efectuat în numele clienților săi. Printre acești clienți se aflau persoane publice, politicieni și oameni de afaceri români.
- Se estima că pierderile erau de ordinul milioanelor de euro.
- Dispariția sa a stârnit controverse și speculații despre motivele din spatele acesteia.
Ulterior, Sima a explicat într-o serie de interviuri și scrisori publice că pierderile s-au datorat unor greșeli de tranzacționare și nu unor acțiuni frauduloase deliberate. Totuși, cazul a rămas unul controversat, iar mulți dintre clienții afectați au continuat să-l acuze de gestionare necorespunzătoare a fondurilor.
După scandal
- Cristian Sima s-a mutat în Elveția, unde a continuat să ofere interviuri și să publice opinii despre economie și politică.
- A publicat mai multe cărți în care descrie detalii din viața sa și perspective asupra lumii financiare. De exemplu, lucrarea „Marea Spovedanie a Brokerului fugar” este una dintre cele mai cunoscute și conține dezvăluiri despre relațiile sale cu personalități publice din România. N-am citit cartea, l-am mai urmărit pe yt și a băgat și pe acolo destule. Cred că o să-mi fac totuși timp și de carte.
Cristian Sima rămâne o figură controversată, fiind atât criticat, cât și admirat pentru deschiderea cu care vorbește despre greșelile și provocările din cariera sa.
Poate ca roata aia inca iti mai iasa, dar eu ti’am mai zis ca ti’a rasuflat din talentul la caternica, ca sa nu mai zic ca n’ai fler politic! Pai de ce dracu sa ne incurcam cu un escroc amator cvasi cunoscut cand il avem pe profesionistul Vantu, are notorietate, lumea il place, il urmareste, e si mai neoas-mai din popor, are si proiect de tara, #VantuPresedinte.
https://www.youtube.com/watch?v=qxN-xmbtOJs
Da’ cu mine ce-ai?! Altfel, nu poți pune egal între Vantu si Sima. Sima ți-a lucrat mișto pă politicieni.. Vântu ți-a lucrat clasa de mijloc si oamenii normali.
Pai nu am nimic, am venit si eu cu o propunere de presedinte, sau nici aici nu e voie?! 😀 Mie mai mult mi’ar placea o dezbatere Sima vs Vantu, ca si Vantu e pe suveranism! 😀
Merge si așa. Chiar am avea de învățat din așa disputa
Eh, hai ca incepi sa te dai pe brazda! 😀
e ok cat de cat insa mai bine cu Cristian Diaconescu, muult mai capabil