Ca să citez un clasic în viață, cred că sunt interese mari la mijloc. Că nu înțeleg de ce ar da cineva foc frecvent la boschetărișul ăsta. Adică, mi-e greu să cred că că tot ia foc așa din întâmplare foc. Adică, pe 2 august am sunat eu la pompieri că există un incendiu pe terenul viran de pe bulevardul Unirii și azi, din birou, văd că iar arde. De data asta nu am mai chemat eu pompierii…cineva i-a chemat cu siguranță că la cât a putut zoom-ul meu, cu ochiul liber se vedea un nene pe acolo care se luptă cu flăcările.
Cam atât, dar mă gândesc că trebuie să fii destul de dobitoc să dai foc la ceva. Chit că ești plătit de cineva care are interese pe aici. Dar na, nu știu ce să zic, că pe terenul ăsta cică e destulă agitație dată fiind poziția lui. Acum nu știu cum de a făcut primăria terenurile alea de tenis pe acolo…
Altfel, la cum se incendia și bucata aia de IOR, terenul ăsta fiind tot în sector 3 și cu repetiție de incendiere la două săptămâni ce-aș putea să zic?! Bine, parcă nici nu-mi vine să mai sun în caz de alt incendiu pe aici…