Statisticile spun că blogul a regresat

Teoretic, pentru a face un blog de calitate ai nevoie de câteva ingrediente. Ai nevoie de talent la scris, de perseverență, de inspirație, de ceva cunoștințe SEO, de o nișă atractivă dacă nu știi să spui povești mișto și nu în ultimul rând de capacitate de sinteză. Dintre cele enumerate mai sus, personal, cel puțin la blogul aici de față, aș putea spune că în afară de puțină perseverență, celelalte ingrediente nu mă dau afară din casă, așa că departe de mine gândul de a mă numi blogger.

Pentru că azi am avut ceva timp liber, m-am uitat pe statistici și de aici concluzia că blogul se duce în jos cel puțin din punct de vedere al statisticilor. Altfel, statisticile blogului spun că cel mai bun an a fost anul 2018. Acesta a fost și anul în care am avut chef de scris. În 2018 am scris 168 de articole din totalul de 1341 articole publicate pe blog. Și de aici, cu excepția anului 2020, anul pandemiei, când lumea a stat prin casă și, probabil de plictiseală, mi-a mai accesat și mie blogul, au fost tot mai puține accesări. Da, au fost tot felul de update-uri la algoritmi, schimbări de politici prin google și prin rețelele de socializare, interesul pentru un anumit subiect și multe altele…Dar nici eu nu am compensat nici prin cantitate dar nici prin calitate. Că mă uit la anumite articole și în afară de faptul că am început la un moment dat să folosesc diacritice în textele publicate pe blog și, poate un pic de acuratețe în exprimare, nu am adus nimic nou pe blog. Dincolo de toate astea, uneori mi-a fost și lene să scriu.

La toate astea de mai sus, dacă mai adaug și, nici nu știu cum să îi zic, renunțarea de a mai scrie despre un subiect pentru că deja se scrisese pe alte bloguri și site-uri despre respectivul subiect, era clar că nu aveam cum să cresc.

La nivel teoretic știu ce i-a lipsit acestui blog să crească așa cum ar fi fost normal. Adică, cu toate problemele și schimbările ce au afectat traficul organic, pentru un blog din 2015, cu peste 1000 de articole publicate să ajung în 2023 să am o medie de 40-50 unici pe zi e de rușinică. Dar cum ziceam, și eu putoare, nu am făcut mare lucru să ajut la creșterea lui. Asta pentru că pentru mine, blogul acesta a fost un fel de loc de joacă și recreere. Zic asta așa, pentru că deși sunt mediocru pe partea de scris, dacă reușesc să mă urnesc într-o direcție, chiar pot face treabă. Și cel mai bun exemplu este momentul ăla când mi-am propus să câștig 50 euro pe lună dintr-un blog ce avea 2-3 vizitatori pe săptămână.

Concluzia finală ar fi că trebuie să mă apuc să îmbunătățesc ceva pe aici, să-mi dau temă pentru acasă ca să zic așa, să fac blogul mai atractiv și pentru motoarele de căutare. Că altfel, pentru ăștia 3-5 cititori constanți care mai și comentează, putem face un grup de whatsapp și s-ar rezolva problema.

6 comentarii la „Statisticile spun că blogul a regresat”

  1. Și la mine a fost o scădere în vară dar acum văd că încep iar să crească numărul de unici. Poate contează și faptul că lumea nu mai e în concediu și stă mai mult pe net.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la e-redoo.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura