Că au inventat sosul pesto. Și că de foame l-au pus peste niște roșii cu brânză și au inventat salata Caprese. Bine, sosul pesto, ca să citez din clasici în viață, merge cu orice rahat. Chiar și cum morcov crud… Altfel, că tot venisem de la țară unde m-am îndopat cu potolul meu favorit(cartofi prăjiți cu mămăliguță și mujdei de usturoi verde) mă uitam lung la meniu. Și nu-mi surâdea nimic…aș fi băgat ceva răcoros, de vară.
Și uite așa s-a lăsat cu ceva ce seamănă a salata Caprese. Normal, în interpretarea mea… dar cred că ar fi apreciată și de un italiano vero. Așa că dacă aveț chef de ceva de vară, câteva rosii cherry, niște brânză de vacă veche(e peste mozzarella italienilor) câteva măsline verzi umplute cu ardei și niște sos pesto pe deasupra și uoameni v-aț făcut. Nu arată cine știe ce farfuria…da mă doare la cuc, am mâncat-o… n-am dus-o la concursuri de bucătari.
Altfel, am un prieten ce prepară un sos pesto demențial… o să-i cer rețeta. Până una alta, mai am ceva pe fundul unui borcan de sos Pesto cumpărat de la magazinul italienesc din Dristor.
Sarakia te invata multe, inclusiv sa mananci niste macaroane cu ceva pasta de rosii. :)) Nu’s fan, pentru mine busuiocul a ramas ala de langa patrafirul popii … si cam atat. In rest, in loc de sosul ala as fi taiat mai bine niscaiva slanina de aia afumata de pe burta porcului + ceva trascau ca sa nu cada greu … lumea mea, si a ta Marie! :))
Sa’ti fie de bine!
P.S. Mamaliga cu cartofi prajiti??? D’astea n’am mai auzit, da nah, nici de pita cu untura de porc si dulceata pana la fii’mea! :)))))