O poveste cu un trabant

Povestea ce urmeaza nu are nici pilde si nici morala, este o intamplare mai veche, traita alaturi de trei oameni putin cam beti, intr-un trabant. Un trabant galben.

Cum orice poveste are propriul X minuscul pe harta timpului, spatiul nefiind neaparat important, X-ul nostru a fost trasat pe pielea marelui sarpe, fix intr-o dupa-amiaza tarzie de sambata. Era ora la care, in zonele rurale, osteniti de truda zilnica, taranii cetatenii, renuntau la munci si se pregateau de baie. Ma rog, mai sunt si cetateni cu frica de apa si pentru ceva curaj suplimentar, trag tare din ceva sticle in care apa este cantitate neglijabila, gradele fiind prioritare. E, daca nu v-ati prins, ala cu baia, eram eu, iar cei ce trageau sa-si faca curaj, erau trei frati. Si cum se intampla uneori cu fratii, si acestia semanau intre ei. Pe cel mai mare, gras si inalt, o sa-l intitulam in poveste, Ala Mare. Cel mijlociu, slabanog si usor cocosat, de credeau oamenii ca e afectat de dezastrul de la Cernobîl si i-a crescut burta in directia gresita, pe motiv de vecinatate topografica, o sa-l numim, Vecinasu’ Cel mai mic, asa cum se intampla in povesti, era un fel de Adonis. Inalt, doar muschi si zgarciuri, cu un corp bronzat, de statuieta africana (ca v-am zis, era vara si la tara se poarta bustul gol, iar statuetele grecesti si romane, spre deosebire de cele africane , se faceau din marmura alba) asta micu’ este principalul motiv pentru cele ce urmeaza. Bine, adevaratul motiv a fost calul, dar hai c-am luat-o pe aratura cu divagatia…incepusem sa zic cat de asemanatori sunt fratii astia  intre ei. Foarte asemanatori, pe cuvant. Singurele diferente sunt varsta si fizicul, in rest, mucaliti, glumeti si tot timpul pe caterinca.

Mama cat m-am lungit…am si terminat de facut baie…revenim. Tocmai ce ieseam din baie cand s-a dezlantuit apocalipsa. Gainile au inceput sa cotcodaceasca, una chiar a nascut un pui viu, cu doua capete(s-a scris si in ziar) cainii urlau, iar tata, a renuntat sa-si mai duca sticla la gura, si a tras o injuratura printre dinti. Peste tot acest haos in plina desfasurare, s-a auzit vocea pitigaita si cu o cadenta ce ar fi facut si masina de cusut Ileana a mamei, sa roseaca:

-Vecinasule, vecinasule, e groasa, hai repede cu masina ca e nasol…vecinasule…Era fratele mijlociu, si-mi pare rau ca nu pot transcrie la fel de repede pe cat vorbeste el pentru o mai buna introducere in decor…da’ ntelegeti voi….vorbeste repede si pitigaiat.

Tata, om pragmatic si crescut in buna tradite a oamenilor primitori de la tara, in momentul in care intra cineva in curte, prinde un moment in care Vecinasu’ se oprise sa-si traga sufletul si-i zice:

-Bah, Vecinasule, hai sa-ti dau o tuica!

-….a, nu beau vecinasule, am mai baut, suntem pula si eu si Ala Mare si Adonis, ca am fost si am facut ceva treaba, da acum avem nevoie de-o masina…vecinasule, e nasol…sa-l ducem pe Adonis la spital…l-a calcat calu’ pe picior…e nasol vecinasule, avem nevoie de masina si noi am baut.

-Vecinasule, si eu am baut si masina, uite-o si tu…si-i arata strabuna dacie ce adasta la umbra, cu motorul langa ea.

Atunci, ochii Vecinasului se focalizeaza pe tata, pe sticla lu tata, pe strabuna dacie si intr-un final, pe mine…

-Vecinasule, ai baut si tu? Mergem cu masina mea…imediat ajungem.

Masina lu’ Vecinasu, era un Trabant si era unul dintre cele doua trabanturi galbene, legendare, ce bantuiau prin zona. Cumva, cu teama, m-am uitat la tata, m-am uitat la Vecinasu, m-am uitat la sticla lu’tata si cu ochii mintii  m-am uitat si la trabant. Galben ca un sarpe veninos…n-am baut Vecinasule, hai sa mergem, dar sa stii ca nu am mai condus niciodata un trabant.

Si ne-am imbarcat in trabant…odiseea incepuse. Tinta noastra, Spitalul Judetean Videle. Era cel mai apropiat spital, un drum de 20 km din care 16 cu greu se puteau califica drept aratura rezonabila. Daca despre un drum prost poti spune ca este format din gropi asezate una langa alta, acest drum, era regele drumurilor proaste. Intradevar, era si el ca orice drum prost format din foarte multe gropi asezate una langa cealalta, dar gropile acestea, la randul lor, gazuiau alte gropi mai mici pline si acestea de hartoape si alte crevase. Spun istoricii si legendele de la mine din sat ca, intr-o astfel de groapa ar fi fost vazut chiar un tanc sovietic cu tot cu servanti, ramas acolo inca din al doilea razboi mondial…asa o fi…

Nu va mai zic cum am razbatut, dar trabantul a facut fata si am ajuns cu bine la spital. Dupa ce Adonis a fost prezentat doctorului si a facut o radiografie, s-a constatat ceva oase rupte si altele fisurate, doctoru s-a apucat de treaba.

Ai baut, a intrebat doctorul.

Am cam, a raspuns Adonis.

Cat?

Dom’Doctor, nu prea stim, ca noi eram la munca…munceam si beam…da’am baut ceva…i-a explicat doctorului Ala Mare.

Bine, atunci o sa-i pun oasele la loc fara anestezie…tineti-l bine.  Si l-am tinut, cu greu dar l-am tinut.

Nu am trecut prin astfel de intamplari, dar punerea oaselor la loc fara anestezie, mai ales cand este vorba de oase mici si multe cum sunt cele de la laba piciorului(falangele, metarsienele, cuneiformele toate trei, cuboidul si chiar si osul navicular) iti da o senzatie asa, de-a te pisa pe tine de durere…si chiar reusesti sa plangi. Si cum plangea Adonis, Vecinasu scoate o batista de culoare nedefinita si-l sterge la ochi, cu dragoste frateasca. Cum v-am zis ca astia erau tot timpul cu glumele la ei, Ala Mare, se rasteste la Vecinasu

-Bah, nu-l mai sterge cu batista aia de stergi calu la ochi…nu-i ajunge ca are piciorul rupt, vrei sa faca si cataracta si tarnafes? s-a rastit Ala Mare la Vecinasu. Doctoru face ochii mari si-i zice unei asistente sa-i dea ceva pansament steril, iar Vecinasului, sa arunce batista mizerabila.

Cu o morga afectata, Vecinasu i-a explicat doctorului ca Ala Mare este mai glumet din fire, ca nu sterge calul la ochi cu acea batista, ca-i pacat, ca batista aia o are de la inmormantarea unui unchi. Si-i explica doctorului cu lux de amanunte toata viata raposatului unchi.

Intr-un final doctorul si-a terminat treaba si ne-a dat afara din spital cu recomandarea de-a reveni sa vada daca a reusit sa aseze toate oasele la locul lor. In cazul in care ceva nu era cum trebuie, o sa-i rupa din nou oasele si mai face o incercare.

L-am luat din nou pe Adonis pe brate si l-am carat in trabant. Dupa aproape un km, l-am scos din nou din trabant si l-am carat intr-o carciuma. Asa noapte lunga cerea ceva tarie, iar Adonis simtea nevoia unei noi doze de anestezic. Cat am baut eu un suc, Fratii, au linsat o jumate de cognac, iar pentru drumul de intoarcere, au mai rechizitionat inca una, iar dupa ce au terminat-o si pe asta, in trabant s-a lasat linistea. Linistea noptii, doar de paraitul trabantului si, la un moment dat, de oracaitul unor broaste era perturbata. Zgomotul facut de trabantul ce topaia din groapa in crevasa, deja era zgomot natural, parte din linistea noaptii. Si atunci, Ala Marea si-a plecat capul in fata si si-a lipit fruntea de parbriz.

…uite o groapa….inca una…uite alta groapa…da’n ea, atac-o frontal..da’n ea, mama ei a dreaqu de groapa…faram-o, da’n ea!!

Eu, cu gandul la bietul trabant, la inceput, nu i-am dat ascultare si am incercat pe cat posibil sa evit hartoapele. Dar cum Vecinasu, proprietarul trabantului galben bause din aceiasi sticla cu Ala Mare, s-a sezizat si mi-a zis…Vecinasule, daca Nenea zice sa dai in gropi, pai dai.

Babaiatule, si-am dat. O groapa n-am ratat. Acceleram si atacam fiecare groapa. Ajunsese bietul trabant de nici nu mai atingea anumite gropi. Efectiv zbura pe deasupra lor. Si zburau si pasagerii prin trabant. Si urlau, unii de fericire iar altii, de amintirea unui picior gipsat. Si cum nu exista fapta buna ramasa nepedepsita, dupa ce mizeria de drum s-a sfarsit, trabantul galben a mai mers 5 km si, ca un mic pachiderm si-a gasit locul preferat unde soarta hotarase sa moara. In plin camp, printre lanuri de porumb, pe o portiune de asfalt ca in vest, trabantul a facut intai pana de cauciuc. I-am schimbat veseli roata, dar dumnezeul trabantilor a hotarat ca e mai bine sa-l cheme sa-i stea de-a dreapta. Acela a fost ultimul drum pentru trabantul galben.

Si acum, in loc de incheiere, vreau sa va zic atat..In noaptea aia a fost prima si ultima data cand am condus un trabant. Piciorul lui Adonis s-a vindecat fara probleme.  Vecinasu este neschimbat, iar Ala Mare este proprietarul bicicletei furate despre care v-am povestit in articolul despre camerele de supraveghere. Drumul plin de gropi nu mai exista…fiind in mare parte pe teritoriul judetului Teleorman, un dom cu mustata si ceva firma teldrum si-au facut mila si au turnat o minune de asfalt la standarde europene si preturi romanesti.

 

Marian Manea

6 Comments

  1. Mai bine puneai si tu o poza cu statuia africana, la bustul gol. Sau ce-o fi fost gol, in afara de sticle. Si ca tot ai taiat cuvantul „tarani”, dar pe de alta parte insisti ca seamana, mi-ai amintit de un banc atat de prost ca-i bun pe care l-am auzit zilele trecute. Pai daca sunt tarani, mai ales in sat de campie cum e in Teleorman, normal ca seamana – nu-s numai ogoare pe-acolo? Doar n-ai vrea sa sape cariera.
    In alta ordine de idei, te rog eu mult, da’ mult de tot, nu mai pune virgula intre subiect si predicat ca-i pacat de povestea asta hatra…

    • Diana, omul s-a ramolit, poveste e veche de aproape 20 de ani. Chiar nu cred ca aveai chef sa-l vezi pe Adonis la bustul gol 🙂
      Despre rugaminte nu stiu ce sa zic…eu incerc, da tot nu-mi iese. Maine, daca-mi revin cu somnul si timpul liber, incerc o corectura.

Tu ce zici?