O carte pentru tata

Într-una dintre lungile nopți de cămin, când ne inchinam la sfântul pinguin,(votcă pinguin pentru necunoscători) pe lângă caterinca aferentă, mai aveam și discuții pe teme serioase. O astfel de temă a fost și: Tu de ce ai venit la facultate?

Și de aici, am să redau din memorie… Bă, Dane da tu de ce-ai venit la facultate? Și Dan, oltean din Caracal, a inceput să explice…posibilitatea unui job mai bun,oportunitățile oferite de București, bla,bla…iar la final, nefericitul, adaugă si un Să mă cultiv… 

La acest să mă cultiv, vine repede o replică din partea unui alt coleg…bă, păi ce căcat sa cultivi intr-un teren arid?

Și acum, fără o legătură concretă, consider că a venit momentul să aduc unele lămuriri asupra motivelor ce mă mână pe mine în luptă, care este adevăratul motiv pentru care sunt unul dintre milioanele de bloggeri ce se întrec în a umple hârtia internetului cu platitudini. Și cum am o ușoară inclinare către povești, am să incep cu o poveste, povestea mea.

Am avut „ghinionul” să mă nasc intr-o familie fără studii superioare, tata era strungar, iar mama deși făcuse un liceu, era casnică, dar potential și viziune aveau, așa ca m-au încurajat să învăț, să citesc să am o șansă in plus față de ei. Și am citit și-am invățat bine la școală. Eram fașcinat de geografie, iar la româna, deși o mai ratam pe parte de gramatică, la literatură, eram zeul scolii, eram omul de bază la olimpiade. Dar lucrurile aceste au luat sfarșit in momentul în care, prin clasa a șasea, fascinat de universul lui Karl May, mă apuc să scriu o carte.Bine’nțeles că era o carte proastă, scrisă naiv si cu siguranță nu ar fi văzut lumina tiparului niciodată.

Ei bine, manuscrisul asta scris la persoana întâi, in care eu spuneam povestea unui orfan ce pleca să cucerească vestul sălbatic, ajunge printr-o greșeală fatală (am adormit cu caietul lângă mine) să fie citit de tata. A doua zi, la masă, că așa avea tata obieceiul, a inceput cu caterincă acuzativă…cum mă, adică noi am murit si tu ai plecat in lume…bla,bla,bla.

Aveam lacrimi in gât si un nod in gât si de supărare că mă lua tata la mișto, am aruncat caietul in foc. Atunci nu am realizat ca tata tocmai ce-mi creease un blocaj artistico-creaționist. Nu că aș fi ajuns vreun mare scriitoraș blazat, dar faptul ca nu-mi mai ieseau compunerile l-a observat si profa, iar cu timpil, am început  să-l conștientizez și eu.

A trecut vremea, am facut un liceu tehnic, apoi o facultate tehnica. Au urmat job-urile, job-uri tehnice tehnice si ele, unde nu era nevoie de scris si așa, scrisul a devenit tabu.Dar intr-o zi, am ajuns in situația in care, la 36 de ani, am fost nevoit să scriu  un mail, in care sa povestesc/explic o situație. Nu era mare smecherie, 5-600 cuvinte, dar trei zile am tot refăcut porcăria aiă de poveste. Lipsa antrenamentului și blocajul meu din copilărie mă transformaseră intr-un teren arid, unde nu mai creștea nimic, dar aveam solutia la indemâna…sistemul de irigație intelectuală.

Atunci, am luat hotărârea de-ami face un blog si dupa ce am scris pe un blogspot, la indemnurile unui prieten, mi-am cumpărat si domeniul personal. L-am luat pe viață, hotărât să scriu pe el până in momentul in care am  să consider că sunt pregătit  și am sa-mi fac curaj si să incep să scriu o carte. În concluzie, nu scriu pentru faimă sau bani, deși aș fi ipocrit să zic că nu mă bucură o conversie, pur si simplu scriu pentru tata, pentru că-i sunt dator cu o carte.

PS. Încă am trac și mă pierd in detalii atunci când trebuie să ‘gândesc’ ce scriu, dar observ o îmbunătațire și cred că in bloggerit se aplică cel mai bine celebrul dicton comunist Tovarăși, prin cantitate, vom ajunge la calitate!!!

scriu carte

Marian Manea

One Comment

Tu ce zici?