Am fost omul padurii

Voi, cei patru baieti si o fata, cititorii mei constanti, cred ca ati observat ca activitatea pe blog a fost inexistenta saptamana trecuta.

Ma gandesc ca totusi nu mi-ati simtit lipsa, dar, asa, de amorul artei, am sa povestesc care a fost motivul absentei mele. Am fost omul padurii.

Toata saptamana trecuta am trait in salbaticie, ma rog, semi-salbaticie…si mi-a placut.

Dupa ce in primavara am mutat stupina in padure, in curtea unui canton silvic dezafectat, dupa ce am facut curatenie in cladire, am reparat si varuit, casa devenind locuibila, cantonul a devenit resedinta de vara a tatalui meu, el fiind paznicul stupinei.

Saptamana trecuta tata a fost plecat din tara si nu am avut curajul sa las stupina nepazita, la cati „oameni cinstiti” sunt in tara asta, parca ma intepa inima sa-mi asum asemenea risc, asa ca m-am mutat cu tot cu carti, tigari si merinde, in padure.

Activitatea apicola a fost redusa, stupii neavand nevoie de interventii foarte mari, asa ca mi-am petrecut timpul citind. A fost o saptamana de concediu, foarte relaxanta, chiar daca mini vacanta a fost una mai spartana.

Doua zile nu am avut butelie de aragaz, se terminase si am luat o cheie care nu se potrivea, asa ca mi-am preparat cafea la foc de lemne…foarte gustoasa.

Seara, la bustul gol, ma spalam cu apa rece din fantana dupa care, cu pipa in gura si berea pe masa, ma asezam intr-un scaun, afara, in aer liber si pana pe la miezul noptii trageam din pipa si priveam cerul. Uitasem cate stele sunt pe cerul locului meu de bastina.

Lipsit de internet, de telefon, televizor si alte minuni tehnologice, cumva rupt de lumea in care traiesc zi de zi, am ajuns la concluzia ca reintoarcerea la natura, macar pentru o saptamana, este indicata tuturor.

Daca in prima seara dormita in padure, am dormit ca ursul, in urmatoarele nopti am inceput sa ma bucur de toate zgomotele padurii…si erau destule.

Padurea in cauza este o mica bucata din vechiul codru al vlasiei, fiind o padure de campie, unde pe langa pasaret si mici rozatoare, mai traieste si mistretul,viezurele si caprioara, dar regele acestei paduri a fost si ramane tantarul.

Asa ca daca aveti ocazia, o vacanta in natura este indicata.

9 gânduri despre „Am fost omul padurii

  1. Genial ”filmul” in care m-a bagat articolul asta. Deja ma vedeam si pe mine cu o bere pe masa, seara pe racoare, pe ”terasa” unei cabane intr-o padure. Doar ca sa nu fiu singur ca nu-mi place sa stau singur. :)))

  2. Stiu ce vorbesti, eu locuind la munte faceam asemena iesiri cu prietenii si imi aduc aminte perfect sentimentul ala despre care vorbesti si mai ales cafeaua facuta incet, foarte incet la foc de lemne. Dupa ce am fost prin nebunia asta de capitala si tot pe drumurile patriei, cred ca atunci cand ajung din nou la munte am sa imi trag o doza de asta de salbaticie. 😉

  3. Coane, singur ai stat in padure? Macar 1-2 amici sau o prietena sa fi avut, nici chiar asa singur.

  4. Sincer… te invidiez pentru respectiva escapada… ruperea de tehnologie si intoarcerea la natura (si inca intr-un mod atat de abrupt cum ai facut-o tu) e intotdeauna o solutie excelenta pentru a te debarasa de stres si a-ti reincarca bateriile… 🙂

    PS: Si, pentru articolul asta, si cel cu stupina, poti sa socotesti de acum cinci baieti si o fata :)) (glumesc, bineinteles, sunt sigur ca sunt mult mai multi :P)

  5. „Fata” oi fi eu?! M-ai bine-dispus! O „fată” cu nepot de zece ani…

Tu ce zici?